Ganduri vesele pentru intro

Uite ca am ajuns si la momentul asta, in care pun primul entry pe blog. Sunt mai multe lucruri despre care asi vrea sa vorbesc, asa ca nu am sa pierd prea mult timp.

Multi parinti le reproseaza copiilor ca nu lucreaza si nu aduc nici un ban in casa, altii dimpotriva isi indeamna odraslele sa se tina doar de invatat, in speranta ca lucrul asta le va oferi o sansa reala in viata, in Romania sau in orice alta tara. E drept ca visul tutror celor de varsta mea este sa plece in afara, dar cred ca nimeni nu poate aduce un argument suficent de solid pentru a-i mentine legati de acelasi sistem corupt care a controlat vietile parintilor nostri si care acuma le controleaza pe ale noastre, evident, putin mai subtil.

Din pacate, am avut doar de putine ori ocazia sa vorbesc cu oameni suficient de deschisi incat sa recunoasca daca si de ce nu au servici la peste 20 de ani. Un alt lucru care ma interesa in discutiile respective era felul in care se simteau ei stand in fata parintilor zilnic si cerandu-le bani de una, de alta, de mers la film sau de iesit la o bere cu prietenii. Eu nu mai pot face chestia asta de mult timp, pentru ca mi se pare oarecum ca, la 21 de ani, sa ceri parintilor bani de autobuz. De aia mi-am tot gasit prin diverse locuri cate ceva de lucrat, pentru bani mai multi sau mai putini, dupa cum s-a intamplat. ma gandeam ca daca nu pot aduce bani in casa, sa ajut la platit toate cele trebuincioase, macar sa nu cer zi de zi de la maica-mea si sa am banii mei, cat de putini, cu care sa ma descurc. Femeia nu a tras catusi de putin de mine sa merg si sa lucrez. Chiar dimpotriva, mereu imi spune sa ma concentrz asupra facultatii. Recent, s-a pus problema sa ma mut intr-un apartament cu inca 2 oameni, unde evident trebuia platita chiria. Si pentru asta trebuia un loc de munca stabil, care sa-mi asigure suficienti bani pentru asta si pentru cheltuieli. Si aici a aparut problema mea. Ca sa am un asemenea servici, ar trebui sa lucrez intre ore clar stabilite, fara posibilitati prea mari de a ma abate de la program. Ori asta ar insemna inevitabil sa nu ma pot ocupa indeaproape de facultate. Nu sunt catusi de putin tocilar, dar sunt de parere ca daca tot faci 3 ani o facultate, macar sa nu pierzi anii aia pe prostii.

Si in timp ce eu stau si astept sa gasesc de lucru pe net eventual, unde sa pot lucra acasa si ma gandesc deja la un loc al meu, unde sa ma descurc doar pe munca mea, frate-miu, care e mai mare ca mine, (doar ca exemplu) sta foarte comod acasa fara nici un proces de constiinta in privinta asta. Daca stau si ma gandesc ca am sa ajung si eu la 23 de ani, cati are el, sa stau tot acasa, pe spinarea maica-mii, ma ia cu fiori in spate. Imi amintesc ca intr-o discutie, un prieten mi-a zis ca el inca nu-si face griji despre asta, ca inca isi poate permite sa stea acasa si altele asemanatoare. Nu conteaza, frate, catusi de putin daca stai intr-o familie cu 3 case sau traiesti intr-un cort pe malul raului, esential este sa inveti sa te descurci cat de devreme e posibil. Nu tine de posibilitatile alor tai, ci tine de aspiratiile si tendintele tale ca individ in societate, tine de ce vrei sa ajungi in viata si de ce ai de gand sa faci cu tine, la urma urmei. In afara de cei care primesc de la parinti salariu minim ca alocatie pe zi, stau si ma gandesc ca, indiferent ce zic parintii, trebuie sa fie foarte greu sa sustii un copil, daramite 2 sau mai multi, cu bani de scoala, de cheltuiala, haine, mancare si toate cele.

Eu gasesc mai multa satisfactie in a-mi imparti timpul intre scoala si servici si sa reusesc sa ma descurc, decat sa pierd fiecare zi, dupa ce ies de la facultate, stand pe o terasa sau prin baruri. Asta nu inseamna catusi de putin ca nu fac si lucrurile astea, doar ca nu in fiecare zi. Si faptul ca imi permit, atunci cand lucrez, sa ies pe banii mei, ma face sa ma bucur si mai mult de chestia asta.

Ideea de la care am pornit sa scriu blogul asta e ca mi-ar placea sa vad o lume in care toti se descurca pe blana lor si dupa cat lucreaza. Dar tinand seama ca jumate din oamenii pe care ii stiu se descurca cu pile, imi dau seama ca ce vreau eu e doar o utopie.

Si asa incepe povestea despre sistemul binecuvantat in care traim ...